<a href=”http://soni.tritonic.ro”><img border=”0″ src=”http://www.tritonic.ro/poze/resize.php?f=soni.jpg&h=250″ alt=”SONI”/></a>

S-a lansat SONI… cel mai aşteptat roman romînesc din Romînia lui 2008. Este atît de romînesc încît şi acţiunea are loc în romînia, şi personajele sunt romîneşti… e atît de romînesc încît coperta cărţii e romînească, edituara e romînească, autorul e romînesc (nu i-am verificat eticheta da-i cred pe cei care au făcut-o)… însă marea mea dezamăgire este că acţiunea “reală” are loc în Siberia! Unde e frig, nu de alta… deşi mie-mi place frigul… iar eroiana principală n-are bască… şi, după cum se vede, este sumar îmbrăcată, dar asta o să se vadă mai jos că este dintr-o cauză importantă.

Ei bine, despre ce este vorba în SONI? SONI este, cum cred că deja este evident, o reclamă mascată la firma de produse electronice, cu acelaşi nume romînesc, din Japonia, dar în cazul de faţă este vorba despre filiala lor din China. Unde de fapt are loc şi acţiunea romanului. Romanul este plin de astfel de acţiuni delocalizate, e săltăreţ, ca flubber. SONI nu este doar o reclamă, SONI este şi o mamă… este o mamă eroină, din Siberia, una pe cale să nască (poza de pe copertă este modificată în Photoshop ca să arate ca şi cum SONI ar fi în picioare însă ea este culcată pe spate, se ţine strîns cu mîinile de speteaza patului care nu a fost şters în Photoshop ci doar i s-a aplicat un layer de mask). Pentru că nu mai suntem în deceniile trecute unde orice naştere trebuia să aibă un happy-end SONI moare dînd naştere unui băieţel şi unei fetiţe, gemeni evident… primul cu părul la fel de blond ca a doua iar a doua cu ţîţe la fel de mari ca primul… în asta constînd cam toată gemenitatea lor. SONI nu vorbeşte doar despre cum se fac copii ci este un roman iniţiatic despre o călătorie spirituală în (de fapt spre) Beijing dar care nu iniţiază nimic, nici romanul nici călătoria, şi nici nu vrea se ne iniţiem noi singuri în făcutul de copii. Romanul surprinde, de fapt, visul unei nopţi de iarnă din Siberia în care SONI naşte şi murind i se arată cum o să fie viaţa copiilor ei. SONI este chiar bucuroasă pentru că ea demult vroia să se plimbe cu trenuleţu’ spiritual al pre-morţii şi să admire trecerea timpului… ceea ce pentru ea, în trenuleţ, părea doar, să zicem 6 luni, pentru alţii este o viaţă.

Din păcate SONI află un lucru care, pentru noi ceilalţi, poate să pară îngrozitor. Ea află că băiatul ei urmează să aibă cancer iar fetiţa ei urmează să fie o curvă… însă ceea ce o nelinişteşte cel mai mult este că părinţii adoptivi (soţul ei murise în război, într-un accident aviatic… se afla chiar în casa peste care avionul nemţesc Messerschmitt Me 323 bombardat de sovietici s-a prăbuşit, iar cine ştie puţină istorie ştie că acesta era un ditai avionu) ai copiilor ei sufer o cumplită lipsă de imaginaţie şi-şi vor numi copii Yin şi Yang… pentru a nu mai şti niciodată care-i Yin şi care-i Yang… deşi autorul încearcă să sublinieze că este posibil ca semnificaţia taoistă a termenilor să fi fost inversată.

SONI nu reuşeşte să termine călătoria ei pentru că îngerii de la căi ferate erau temporar în grevă şi-şi abandonează călătoria fără să ajungă la Beijing, ceea ce este bine fiindcă cine ştie ce lucruri mai afla… însă romanul continuă!

Iată o importantă apariţie editorială. Pentru fanii lui Heidegger, pasionaţii de fenomenologie hard-core şi nu numai. Această carte-eveniment nu trebuie ratată de nici unul dintre cititorii ce se respectă, cu lecturile din periodicele de specialitate (Paranormal, Lumea misterelor ş.a.m.d.) la zi, periodice din păcate necotate ISI, din cauza faptului că, după cum bine ştim toţi, ştiinţa, prin răutatea ei, a marginalizat acest domeniu important.  Oricum, sa trecem la oile noastre, invizibile, bineînţeles.

Este important de presupus că autorul va prezenta toată gama de fiinţe invizibile: îngeri, demoni, spirite, suflete, duhuri, fantome, spirite (ups, am mai spus, dar totuşi ele sunt diferite între ele, iar asta se poate demonstra foarte usor şi, prin urmare, nu mai are rost să insist aici), idei platoniciene, substanţe secunde, arhangheli, tronuri, puteri şi, evident, extratereştrii. Pentru existenţa tuturor acestor fiinţe, este important de ştiut, există dovezi încă din Antichitate sau din Evul Mediu, ce să mai vorbim de covârşitoarea panoplie de dovezi ieşite dintr-un corn al abundenţei numit mass-media. În faţa acestor evidenţe este foarte incorect să fii încăpăţânat, din orice punct de vedere: intelectual, moral sau chiar din fotoliu sau geam. Vedeţi şi voi că există obiecte invizibile. De ce refuzaţi să vedeţi?

Autorul, acest para-specialist ce nu se fereşte să spună lucrurilor pe nume, ne oferă, fără să fie nevoie de îndelungi căutări, cele mai pertinente explicatii la fenomenele cele mai impertinente si mai inexplicabile. Asta doar pentru acei putini ce sunt constienti de karma lor in acest secol al beznei.

E important să amintim şi modul în care, se pare, se vor face aceste dezvăluiri: “din” invizibil. Adică noi nu avem nici o şansă fără ca o entitate, din invizibil, să binevoiască să ne spună cum stă treaba. Daţi-mi voie să vă ofer distincţie explicativă. Para-imaginaţi-vă o para-cameră, un para-pat, pe para-pat staţi para-dvs. (de aici se subînţelege că totul aici are caracter para, aşa că nu mai are rost să insist), întins (ă), acoperit (ă) cu o pătură. În cameră mai există o persoană. Pentru acea persoană dvs. sunteţi invizibil (ă). Există două moduri în care vă puteţi dezvălui: “din”, adică dvs o să ridicaţi pătura sau “din afară”, adică acea persoană vă va descoperi, şi poate va avea o para-surpriză. Dacă nu v-aţi plictisit până aici, vă invit la următorul experiment para-vizual: imaginaţi-vă că tot ceea ce am descris puţin mai înainte se petrece cu lumina stinsă şi veţi avea în faţa ochilor adevărata imagine a “dezvăluirilor din invizibil”. E un adevăr trist că ştiinţa are monopolul asupra “scoaterii-din-ascundere”. Există şi alte moduri, dintre care aveţi aici în faţa ochilor unul autentic, chiar dacă invizibilul joacă uneori feste ochilor neantrenaţi.

În rezumat: cartea este una ce nu trebuie trecută cu vederea, iar pe autor sper să îl vedem cât de curând şi să îi vizualizăm următoarele obiecte “din” cercetărilor sale cruciale.

Ne mai vedem!

Având în vedere publicul amator de senzatii tari culturale, ne-am hotarât sa deschidem seria de recenzii cu doua dintre opus magnum-urile culturii românesti actuale, carti ce incita cele mai diverse reactii si fâsuri (sau fisuri, cum va place). Pe noi ne intereseaza în cazul de fata publicul de la periferia culturii, public nisa, acesta fiind foarte interesat sa îsi traiasca viata culturala, foarte interesanta de altfel, în extreme. Sa revenim la cele doua opere la care ne vom referi: ar trebui, totusi, ca asa se face, sa le amintim titlurile: Despre seductie si Despre ura. Periferia culturala de care aminteam mai înainte nu are decât sa îl vada pe autorul acestora, Gabriel Liiceanu, în postura de “Mare Seducator” pentru unii sau “Mare Urât” (nu e vorba de frumusete aici) pentru altii. Asa ca, împartind troacele, îi invitam pe primii sa se coboare cu un tandru pupic pe coperta primeia, iar pe cei din urma sa se arunce cu un pumn bine tintit pe coperta celei din urma.

DESPRE SEDUCTIE

“Cine nu vrea sa fie se-dus, sa-se-duca de aici!” – Anonim

Daca faceti parte din prima categorie atunci va recomand cu caldura sa va luati zborul pâna la libraria cea mai apropiata si sa ridicati cartea din raft. În cazul în care nu o mai gasiti, în mod sigur, o prietena v-o poate împrumuta. Ohh, doamna! Cum îmi imaginez eu acest zbor al dumneavoastra? Veti intra ca o tornada în librarie, datorita surescitarii nu veti mai avea timp sa cautati chiar dumneavoastra titlul dorit si, culmea, în acest caz afisati foarte bine aerul de buna cunoscatoare, acest lucru fiind posibil datorita faptului ca titlul, autorul, editura etc va sunt bine cunoscute, doar aveti toata seria, nu ati ratat nici un numar. Dupa ce ati primit-o, primul contact cu coperta. Ahhhh! Ce zâmbet misterioso-seductiv. În continuare iesiti la fel cum ati intrat, sa nu avem pretentii de la o librarie sa schimbe ceva. Acasa: retragerea în coltul preferat pentru citit carti mari cu ochi la fel de mari, începerea lecturii, minunarea crescânda de la o pagina la alta, respiratia sacadata, din când în când mai scapam câte un geamat, iar în minte se materializeaza unicul cuvânt ce va ramâne acolo pentru multa vreme: genial! Da, asa este, din fericire pentru unii, din pacate pentru altii. Nu trebuie sa ratati aceasta carte. Din unele puncte de vedere e facuta special pentru oameni ca dumneavoastra, chiar daca nu cu intentie. Dar, vai, ce conteaza intentia acolo unde noi vrem cu orice pret sa admiram. Ar fi o nerusinare sa ni se îngradeasca acest drept. Prin urmare e dreptul nostru, cucerit prin “sânge, sudoare si lacrimi” “si sfinti”, pentru ca avem cultura. Asadar, cititi-o, si va garantez ca veti ramâne în cap cu tot atâtia neuroni ca dupa o balaceala bahica zdravana. De ce sa faceti parte din “bancul de heringi”, mai bine va mutati în alt banc, mai select, iar astfel veti trai ca în bancuri. De aceea e viata asa de frumoasa. Iar acum sa trecem la contrapartea dumneavoastra, “the dark side”, acele brute ce nu au gust pentru marea cultura, din care doar noi autenticii stim sa ne înfruptam copios.

DESPRE URA

“Fear leads to anger; anger leads to hate; hate leads to suffering.”-Yoda

Ce stie proasta de mai sus. Daca sunteti un mascul adevarat, daca sunteti un Darth Vader contemporan, iar pe Liiceanu îl considerati un Obi-Wan Kenobi al culturii române, atunci faceti bine si puneti-va cascheta pe mecla, scoateti-va privirea suparata de la naftalina si aruncati-va pâna la cea mai apropiata librarie pentru a cumpara o carte scrisa de un neofit în ale sfortei. Trebuie sa va uitati peste ea, chiar daca în cap va racneste mereu acelasi lucru: Ce stie el despre ura! Ati ajuns asadar la librarie. Îi cereti librarului sa binevoiasca sa va aduca obiectul vizat, îi aruncati banii (si lupta de gherila costa) cascând, ca sa mimam dezinteresul, nu de alta. Si coperta asta…nici macar nu are curajul sa va priveasca în fata, parca ar fi un fotbalist din anii saptezeci-optzeci, care a avut ceva probleme cu arbitrul. În drum spre casa canalizati-va toate resursele mentale pentru a intra în starea de spirit întru citirea cartii: iar a scris asta o carte, iar sunt o gramada care îl citesc si habar nu au, lasa ca vine o zi când o sa îi iei cartile la rând si le vei sterge din istorie printr-o critica devastatoare,…, dar, hopaaa, un cretin va claxoneaza. Ce stie aceasta pleava, cu conventiile ei imbecile despre semetia gândurilor tale. Ce conteaza o simpla culoare rosie pe un semafor când dumneavoastra va razboiti cu Liiceanu, în mintea dumneavoastra ilustra, dar oricum, e mai bine decât nimic. Ajuns acasa aruncati initial cartea în ungherul cel mai întunecat si va anuntati un coleg de haita ca ati achizitionat aceasta carte eretica, ca nu prea aveti chef sa o cititi, dar trebuie, pentru a avea o parere foarte avizata, chiar avizarea în persoana, de ce sa fim modesti în astfel de momente cruciale ale istoriei si isteriei. Cititi pagina cu pagina, asta pentru ca va plictiseste repede fiecare pagina fara vreo poza, ca doar motivele pentru a urî nu se gasesc asa, pe toate gardurile. Nu conteaza ca si în cazul altor carti tot asa procedati, aici chiar aveti un motiv sa cititi putin câte putin. Concluzia va ramâne oricum aceeasi: e o carte proasta! Iar dupa lupte seculare care au durat…din zece in zece minute…închideti cartea si luati-va o binemeritata gura de aer curat de la televizor. Morala? Trebuie sa mergeti imediat la cea mai apropiata librarie si sa zmulgeti aceasta carte din raft intru incrancenare.

Daca aceste argumente v-au ajuns la sufletel, va recomand sa încercati si în continuare sa va pastrati atitudinea. De ce sa va schimbati, la urma urmei cultura are nevoie de voi, altfel nu i-am mai cunoaste limitarile. Între gura-casca si dintii-înclestati se afla toti acei “mediocrii” ce nu sunt ca voi. Fiti mândrii! Cît despre mine, am citit si eu Despre minciuna si…nu stiu ce sa mai cred…